...
Bărbaţii care zic că locul femeii e la bucătărie sunt cei care nu ştiu
ce să facă cu ea în dormitor!
Astazi dimineata bancomatul mi-a emis un cec pe care scria "fonduri
insuficiente". Un lucru nu mi-e clar: la cine, la mine sau la ei?
Soacra e ca un amestec de condimente - se amesteca in orice.
Căsătoria dintre un bătrân fermier şi tânăra sa soţie nu decurgea prea
bine. De aceea, bătrânul s-a hotărât să se ducă la medic, pentru a
vedea ce este se poate face. După consultaţie, doctorul i-a spus:
- Data viitoare când eşti pe câmp şi simţi o dorinţă fierbinte pentru
soţie, nu mai aştepta până la prânz sau până seara, ci pleacă imediat
spre casă!
- Am încercat şi aşa - a spus fermierul - dar până ajung acasă sunt
atât de obosit, încât nu mai pot face nimic. Doctorul s-a gândit o
clipă şi i-a spus:
- Atunci ia-ţi cu tine puşca şi imediat ce simţi că eşti în puteri,
trage un foc şi spune-i că atunci când aude un foc de armă să vină ea
repede la tine.
După câteva săptămâni, doctorul şi fermierul s-au întâlnit pe stradă
iar doctorul l-a întrebat:
- Ei bine, cum a fost?
- Primele trei zile a fost foarte bine, apoi s-a deschis sezonul de
vânătoare şi de atunci n-am mai văzut-o.
Gelozia
Un arab mergea pe strada.. La un moment dat un tip striga:
- Ahmed... nevasta-ta te inseala!
Arabul se face rosu la fatza .... scoate cutitul si fuge catre
casa. Pe drum, este calcat de o masina.. In ambulanta, in drum spre
spital, incepe sa reflecteze:
- Ar trebui sa ma calmez un pic.... intai si intai.... sunt
burlac... in al doilea.... nici nu ma cheama Ahmed....
La bar
Un om beat turta sta pe bordura in fata unui bar.. Un strain il
intreaba daca ii este rau sau daca nu se poate ridica. Beatul raspunde:
- Hei! Stii tu cine-s eu?
- Nu! Cine?
- Isus Cristos.... si ti-o pot dovedi. Vino cu mine!
Intra in bar si strainul dupa el.
Barmanul il vede pe betiv si zice suparat:
- Isuse! Iar esti aici...
Termos
Un ardelean intr-un magazin ca sa cumpere un termos. Vanzatoarea ii arata unul:
- Uite bade, termosul asta e foarte bun: vara tine ceaiul rece, iar
iarna il tine cald.
Ardeleanul se scarpina dupa ureche, nedumerit:
- Apai de, cucoana, daca zici ca-i bun, iaca l-oi lua.
Da', lamureste-ma si pe mine: de unde dracu' stie termosu' asta cand
ii vara si cand ii iarna?
Bula e vizitat de un vecin
- Auzi mai Bula, vrem sa tapetam camera de zi si e la fel de mare ca a
ta. Tu cand ti-ai tapetat cate suluri ai cumparat?
- 20.
- Multumesc.
Dupa 2 saptamani se intalnesc:
- Auzi ma, tampitule, am cumparat 20 de suluri si
7 mi-au ramas in plus.
- Pai si mie la fel!...
Marire de salariu
Maria, servitoarea, cere doamnei o marire de salariu.
- Spune-mi, Maria, de ce sa-ti maresc salariul?
- Am 3 motive.. Primul, este ca eu calc camasile mai bine decat dumneavoastra.
- Cine ti-a spus chestia asta? - Pai, domnu'!
- Al doilea motiv este ca eu gatesc mult mai bine decat duneavoastra!
- Cine ti-a spus prostia asta? - Pai, tot domnu'...
- Al 3-lea motiv este ca fac dragoste mai bine decat dumneavoastra!
- Si asta, tot domnul ti-a spus-o???
- Nu doamna! Asta mi-a spus-o gradinarul!. ..
Si uite asa, Mariei i s-a marit salariul...
Accident montan
Ion si Gheorghe pasc oile pe marginea unei prapastii fara fund.
La un moment dat, Ion aluneca si cade in hau. Gheorghe, speriat,
incepe sa-l strige:
- Ioaneeee ... baaa Ioaneee
Dupa un timp se aude vocea lui Ion:
- Ceeee-i ma Gheooooo...?
- Ma Ioaneee ti-ai rupt vreun picior ?
- Nuuu maaa ...
- Ti-ai rupt vreo manaaaa ...?
- Nuuu mai Gheooo ...
- Da ceee-ai patiit ?
- Nimic ma Gheooo ... inca n-am ajuuuuns jos...
6 copii
Un cuplu la a 50-a aniversare a casatoriei.
Sotul ii spune sotiei:
- Draga mea, al saselea copil al nostru nu a semanat cu restul. Acum,
dupa 50 de ani, as vrea sa stiu: a avut el un
alt tata ?
Sotia se uita la el si marturiseste:
- Da, draga, ai dreptate, a avut un alt tata.
- Si poti sa-mi spui cine a fost ?
- Tu !
Parinti
Tatal vine de la cresa cu copilul iar mama isi pune mainile in cap:
- Ma, asta nu-i copilul nostru !
- Ce importanta are, maine il duc inapoi!
Porcul si magarul
Magarul merge pe drum iar in spatele lui, porcul:
- Bai magarule ce murdar esti! Pe unde te poarta stapanul? Ce slab
esti! Nu prea-ti da sa mananci!
Si cu ce desagi mari te-ncarca stapanul! Vai de viata ta!
La care magarul se intoarce spre porc:
- Bai, mi se pare mie, sau tu nu esti porcul de anul trecut ?
Dragostea: E ca ciupercile - nu stii daca e buna sau rea decat dupa ce
e prea tarziu ...
Cada de apa
Un jurnalist întreaba directorul unei case de nebuni:
- Care este testul ce se efectueaza pentru a externa un bolnav?
- Umplem cada cu apa, punem alaturi o lingura si o cana, si
ii cerem pacientului sa goleasca cada de apa.
Jurnalistul, zâmbind, spune:
- Orice om normal ar lua cana.
- Nu, un om normal ar scoate dopul de la cada ...
Animale de apa periculoase
Un turist in vacanta il intereaba pe un localnic daca sunt crocodili in apa.
Acesta ii raspunde ca nu.
Turistul incepe sa inoate si observa niste pete intunecate in apa, la
cativa metri de el. Se intoarce spre localnic:
- Sigur nu sunt crocodili aici?
- Nu, ca le e frica de rechini.