Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:



Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:


Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________

10 august 2017

A îmbătrânit și... BULĂ





 


ŞI DE OCHI ŞI DE URECHI.
Bulă pensionar bătea la uşile doctorilor. Ajuns la un spital se adresează unei surori de la fişier!
- Am nevoie de un doctor specialist şi de ochi şi de urechi.
- Nu avem un astfel de doctor. Pentru ce vă trebuie?
- Pentru că una văd şi alta aud!

ÎN TRECUT.
- Bine mai era în trecut, măi Nae. Aveam trei amante şi nu-mi ajungeau, acum am o nevastă şi nu ştiu pentru ce!

VÂRSTA TREIA.
La cei 68 de ani ai săi, o văduvă avea un pretendent, pe Bulă tot de 68. Odată, acesta o mângâia pe genuchi, apoi ii spuse:
- Acum, o să zici, probabil, că pot să te privesc, dar să nu te ating.
- Oh, Bulă, răspunse aceasta, la vârsta mea poţi să atingi, dar să nu priveşti.

FIECARE ARE DREPTUL.
- Domnule doctor, sunt foarte îngrijorat din cauză că mi-au slăbit puterile.
- Te referi la viaţa dumitale sexuală?
- Da.
- Bine, dar la cei nouăzeci de ani ai dumitale, e firesc să se întâmple acest fenomen.
- Da, dar Nae e cu cinci ani mai bătrân decât mine şi spune că face dragoste cu vecina, de trei ori pe zi.
- Şi pe dumneata cine te opreşte să spui?

UMBRELA.
Bulă e foarte supărat că şi-a pierdut umbrela şi nu-şi aminteşte unde a lăsat-o.
- Când ai observat că n-o mai ai?
- Păi, când a încetat ploaia şi am vrut s-o închid!

MAI  MERGE ?
- Bula, mai merge?
- Da, anul trecut o data
- Si anul asta?
- Mai rar!

CRITICĂ NEDREAPTĂ
- Bulă, nu te-am auzit niciodată spunând o vorbă bună despre cineva. Tot timpul bârfeşti.
- Nu-i adevărat. Uneori am cuvinte frumoase la adresa unor oameni.
- Când?
- Când le trimit flori, la înmormântare!

ORAŞ NATAL.
Bulă este bucureştean prin excelenţă. Dacă ar fi din Cluj, s-ar numi Culă. Dacă ar fi din Moineşti, s-ar numi Mulă. Dacă ar fi din Ploieşti... ar purta nume conspirativ.

NATALITATE.
- Bulă, se poate planifica natalitatea?
- Nu, deoarece mijloacele de producţie nu sunt în mâinile statului.

MOTIV.
- Bulă de ce nu faci afaceri cu Ionescu?
- Nu pot.
- De ce?
- A fost logodit cu prima mea nevastă!
- Ei şi?
- Nu pot intra în afaceri cu unul mai inteligent ca mine!

FERICIT.
- Ascultă-mă pe mine, Nae, ca să fii fericit în viaţă trebuie să ai o sănătate de fier şi un serviciu bun.
- Bulă, tu eşti fericit?
- Sigur că da, sunt sănătos tun şi nevastă-mea are un serviciu bun!
 
BULĂ LA DENTIST.
- Doriţi să vă pun un dinte din aur sau din viplă?
- În afară de preţ, ar mai fi vreo diferenţă?
- Dacă este din viplă n-o să vă deschidă nimeni niciodată cavoul!
 
SE POATE.
- Doctorul meu a insistat să mă vedeţi, spune Bulă psihiatrului. Dumnezeu ştie de ce! Sunt fericit în căsătorie, sigur pe meserie, am mulţi prieteni, n-am necazuri.
- Hm! zice psihiatrul luând o reţetă. Şi de mult vă simtiţi aşa?

ÎNTREBARE CU TÂLC.
Psihiatrul către Bulă:
- Boala de nervi a soţiei dumneavoastră nu este gravă. Poate trăi până la 120 de ani.
- Bine doctore, dar eu?!
 
COŞMAR.
- Domnule doctor am în fiecare noapte acelaşi coşmar.
- Da, şi ce visezi?
- Că sunt însurat