Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:



Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:


Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________

27 martie 2013

Cu Vasilica Miron, to(n)t inainte!

Suplimentat, după ultimele alegeri, cu peste 100 de locuri, Parlamentul României adună în componenţa sa oameni de toate categoriile. Avem copii de bani gata, soţii şi secretare de oameni puternici, foşti colaboratori ai Securităţii, ziarişti, cântăreţi şi chiar mai mult decât atât. Pentru că intrarea în Parlament a Vasilicăi Miron, o avocată de 36 de ani din Rădăuţi, deschide noi orizonturi în politica românească.
Vasilica nu este doar Vasilica, ea este imaginea miilor de femei care caută mereu provocări şi care vor să înveţe lucruri noi, care îşi pun unghii false, date cu gel, care sunt pasionate de muzică şi dans, care iubesc soarele şi îl caută prin ţări exotice. Sunt femeile care distribuie citate celebre pe Facebook şi care visează să apară în tabloide. Femeile care, de-acum, vor visa să ajungă chiar în băncile Parlamentului, pentru că, iată, se poate! Vasilica Miron a câştigat un loc de senator în Colegiul numărul 1 din Suceava, pe listele PPDD (Partidul Poporului Dan Diaconescu). Crede atât de mult în culorile partidului încât s-a fotografiat îmbrăcată complet în mov, chiar în faţa templului Taj Mahal din India. Se consideră o persoană demnă şi vede postura de parlamentar ca pe o experienţă care îi va aduce noi provocări. Este membră în Comisia Juridică a Senatului şi membru supleant în Comisia de Revizuire a Constituţiei. Aşadar, provocări importante, pentru că de prestaţia Vasilicăi Miron depinde, între altele, şi viitorul acestei ţări. Senatoarea este optimistă: „Poate pot să fac ceva“.
„Adevărul“: Ce o face pe o femeie de 36 de ani, cu situaţie materială bună, să intre în politică?
Vasilica Miron: Sincer, am terminat facultatea şi imediat am intrat în avocatură. Am 11 ani de profesie, sunt avocat, iar în politică mi s-a făcut o propunere pe care am acceptat-o. Am acceptat pentru că am o fetiţă de 9 ani care este în clasa a II-a şi am zis că poate pot să fac ceva şi pentru cei tineri, să pot să le ofer un viitor, să fie ceva mai bun. Poate pot să fac ceva pentru tineret, asta a fost şi una dintre puţinele promisiuni pe care le-am făcut în campania electorală. Poate pot să fac ceva pentru oamenii tineri, ca să nu mai plece în ţări străine.
Pe pagina de Facebook aveţi o prezentare amplă, unde aţi scris că la conducerea ţării ar trebui să ajungă oameni de valoare. Ce înţelegeţi prin oameni de valoare?
Să fie oameni care au iniţiative. Eu merg pe promovarea acelor tineri pentru că, deşi nu au experienţă, trebuie să li se dea o şansă, altfel nu vor dobândi experienţă niciodată. Pentru că şi eu sunt tânără şi destul de greu mi-a fost şi mie, dar am avut şansă pentru că am fost avocat. Pot să spun că am fost un avocat bun şi încerc să fac, adică dacă eşti alături de cei care te-au ales, poţi să faci lucruri mari. Chiar dacă sunt în Opoziţie, sper să reuşesc, să am iniţiative legislative. Sunt în Comisia Juridică, acum sunt şi supleant în Comisia pentru Revizuirea Constituţiei. Poate om putea să facem ceva.
Vă place postura asta de parlamentar?
Nu ştiu, totul este nou pentru mine, este o provocare, tot timpul învăţ lucruri noi. Până acum am fost avocat, aici este altceva. În fiecare zi este o experienţă nouă pentru mine.
Asta trebuie să facă parlamentarul, să vină aici să înveţe lucruri noi sau să-şi pună priceperea şi ceea ce a învăţat deja în slujba cetăţeanului?
(Zâmbeşte seducător) Bine, am şi câteva iniţiative legislative pe care sper să le pot propune.
Ce vă propuneţi să faceţi?

NICIO OPINIE DESPRE MODIFICAREA CONSTITUŢIEI

Vasilica Miron este şi membru supleant în Comisia pentru Revizuirea Constituţiei. Întrebată ce idei are privind modificarea Constituţiei, senatoarea a răspuns fără să ezite: „Deocamdată n-am nicio opinie. La prima şedinţă, care a fost ieri (n.r. – 19 februarie), s-a stabilit regulamentul. Urmează să intre în dezbatere schimbarea Constituţiei“.
Noi, în Bucovina, avem o problemă cu defrişarea pădurilor. Avem o mare fabrică în zonă şi se defrişează masiv pădurile. Aş avea o iniţiativă legislativă prin care zece la sută din valoarea masei de lemn exploatat să intre la consiliile locale. Exploatezi din Broşteni,aceşti bani să intre la consiliul local, pentru ca oamenii de acolo să beneficieze şi ei de ceva de pe urma acestor exploatări.
Cum a fost în campania electorală?
A fost o experienţă unică şi chiar am făcut campanie, am muncit şi am investit mult suflet. Colegiul meu e într-o
zonă minieră şi forestieră, iar oamenii de acolo sunt oameni simpli, dar credincioşi. Deci, acolo au credinţă mai mult decât oriunde, sunt oameni foarte credincioşi şi de cuvânt. După pozele pe care le-am pus pe Facebook din campanie au fost foarte multe comentarii, că am fost prin crâşme, tot felul. Dar aşa e zona, nu sunt case de cultură unde se poate socializa, nu sunt teatre, şi atunci pe oameni îi găseai acolo unde se strâng toţi la un suc, la crâşmă. Mă duceam şi le povesteam ce vreau să fac eu şi ei mă ascultau.
Din poze răzbate contrastul ăsta: dumneavoastră îmbrăcată ca de sărbătoare şi oamenii – modeşti.
Eu am crezut că aşa pot să mă respect şi pe mine şi să respect şi oamenii, să le prezint încredere. Şi aşa e stilul meu. Eu, ca avocată, mereu am fost o femeie, nu pot să zic elegantă, dar mi-a plăcut să mă respect pe mine. Aşa am fost eu îmbrăcată dintotdeauna.
Am văzut în declaraţia de avere că aveţi bijuterii de 40.000 de euro.
Da, e una dintre pasiunile mele. Am umblat foarte mult prin lume, îmi plac ţările arabe, ţările asiatice, şi de acolo mi-am luat de fiecare dată câte un mic suvenir.
Şi se poate sta alături de popor cu bijuterii de 40.000 de euro?
Da, pentru că nu am averi atât de mari. Poţi să fii alături de popor şi dacă ai o situaţie materială modestă. Mama este învăţătoare, tatăl meu a lucrat în Armată, acum sunt pensionari. Nu am excelat într-o avere, am şi eu pasiunea asta cu bijuteriile.
Tot în declaraţia de avere aţi făcut şi o greşeală. Aveţi nişte teren extravilan arabil şi dumneavoastră aţi scris arătură.
Păi, extravilan arătură este. Probabil, nu ştiu. Extravilan arătură, da, pentru că este teren arabil şi ăla poate să fie extravilan, nu neapărat intravilan. Oricum, declaraţia mea au completat-o doamnele de la grup.
Când vi s-a propus să intraţi în Partidul Poporului, aţi stat vreun pic pe gânduri?
Nu, nu am stat. Eu cred în acest partid, cred în ideile pe care le are, adică este mult mai aproape de popor şi asta sunt şi eu, sunt o fire care sunt alături de oameni. Şi 11 ani, fiind avocată, am ascultat toate speţele pe care le avea fiecare şi inclusiv viaţa lor, am fost alături de ei.
Apropo de ideile partidului, una dintre ele era că se vor da 20.000 de euro fiecărui român. Şi în asta credeţi?
Ba da, cum să nu? Ăştia 20.000 de euro nu înseamnă că vine şi îţi dă cash banii, ideea asta cu 20.000 de euro este că, dacă vrei să faci o investiţie, te poate subvenţiona. Dacă vrei să-ţi iei un tractor, îţi dă 20.000 de euro, dar ca să faci un biznis. Asta, în ideea în care domnul Dan Diaconescu ajunge la preşedinţie.
Şi ăştia sunt bani europeni sau cum?
Şi de la stat, şi bani europeni, nu ştiu care va fi sursa de bugetare.
Dumneavoastră spuneţi că se vor da, dar în acelaşi timp nu ştiţi de unde.
Se vor găsi. De la bănci, cu un împrumut, cu un credit.
De la bănci, oamenii pot să ia şi fără să-i ajute Partidul Poporului.
Da, dar va fi un credit nerambursabil, se poate şi lucrul ăsta.
Dau băncile bani nerambursabili?
Nu ştiu, o să vedem, acuma vorbim prematur.
Păi, prematur, dar cu această promisiune s-au câştigat nişte voturi.Mulţi oameni au înţeles că li se vor da aceşti bani fără nicio condiţie.
Conducerea de la nivel naţional va face clarificări cu privire la acest aspect.
Eu, ca avocată, mereu am fost o femeie, nu pot să zic elegantă, dar mi-a plăcut să mă respect pe mine.

Viaţă de senatoare: tabloide, vacanţe exotice, bijuterii. Politică - zero
Vă uitaţi la OTV înainte să se închidă?
Da, urmăream OTV-ul, nu văd de ce ar fi o problemă. La OTV au apărut şi oameni serioşi, a apărut Daniel Fenechiu, care este un avocat de renume şi este coleg de-al meu.
Dar televiziunea asta a avut succes cu femei dansând pe mese, cu fantome, cu crime...
Bine, şi astea fac parte din viaţă. Vrem sau nu vrem, trebuie să le acceptăm.
Cu fantomele e cam neclar, nu prea fac parte din viaţă.
 Se întâmplă, mai sunt şi case bântuite... (râde)
Aţi scris în portretul de pe Facebook că emisiunile TV preferate sunt „Dan Diaconescu Direct“, „Adevăratele ştiri – OTV“ şi „Să trăim bine – OTV“.
Nu, era o ironie. Am văzut că e foarte urmărit Facebook-ul meu şi când vreau să apar, mai fac şi-o ironie. Dar nu era o ironie la Partidul Poporului, la alte persoane, cu „să trăiţi bine“.
Dar emisiunile astea le urmăreaţi sau nu?

NICIO OPINIE DESPRE MODIFICAREA CONSTITUŢIEI

Vasilica Miron este şi membru supleant în Comisia pentru Revizuirea Constituţiei. Întrebată ce idei are privind modificarea Constituţiei, senatoarea a răspuns fără să ezite: „Deocamdată n-am nicio opinie. La prima şedinţă, care a fost ieri (n.r. – 19 februarie), s-a stabilit regulamentul. Urmează să intre în dezbatere schimbarea Constituţiei“.
Da, şi vă spun sincer că în zona unde am făcut eu campanie, semnalul este slab şi oamenii nu prind decât TVR 1 şi OTV. Şi oamenii urmăreau.
În afară de emisiunile astea preferate, la ce vă mai uitaţi?
Când am timp, urmăresc şi divertisment, urmăresc toate posturile TV.
Mai aveţi timp şi de altceva în afară de politică?
În afară de politică mă ocup de fetiţa mea de 9 ani, dar îmi place să şi călătoresc. Îmi place să dansez, să mă uit la filme. Chiar mâine seară merg la balet, aici în Bucureşti. Sunt şi microbistă, îmi place sportul.
Cu ce echipă ţineţi?
Cu Steaua. Joi merg la meci (n.r. – interviul a avut loc înaintea meciului Steaua – Ajax Amsterdam, din Liga Europa).
La muzica preferată aţi menţionat Bon Jovi şi Leonard Cohen şi parcă nu se leagă. O persoană care ascultă Leonard Cohen şi se uită la OTV.
Ce să zic, mai sunt şi oameni imprevizibili. Mai sunt şi eu romantică uneori, ascult, normal...
Înainte să candidaţi la aceste alegeri n-aţi mai avut niciun contact cu politica?
Nu, nu urmăream nici emisiuni politice, nimic.
Şi acum, cum vi se pare în politică?
E greu, dar sunt curajoasă şi încerc să învăţ.
Cunoaşteţi un pic de istorie politică recentă, cum au evoluat partidele după 1990?
Nu, eu mă gândesc la prezent. Contează prezentul. Acuma, ce să mai vorbim? Trecutul e istorie deja (zâmbeşte). Din moment ce mă aflu aici, înseamnă că n-a fost chiar atât de bine. Au fost momente şi momente.
Ştiţi şi dumneavoastră ce alianţe politice s-au făcut, cum şi în ce împrejurări.
Nu mai comentez, trecem peste. (zâmbeşte)
Deviza dumneavoastră de om politic este că vreţi să vă implicaţi în rezolvarea problemelor comunităţii. Ăsta e limbaj de lemn.
Dar să ştiţi că sunt foarte implicată, şi în timpul campaniei electorale am ajutat, am găsit fundaţii care pot să ajute oamenii, am încercat cât am putut. Fiind şi mamă, sunt o fire mai miloasă, aşa.
Dar atribuţiile unui parlamentar...
Ştiu, atribuţiile unui parlamentar sunt legislative, dar dacă pot să ajut, dacă pot să pun o vorbă bună – cu mare drag.
Aţi spus că vă place să călătoriţi. În ce ţări aţi fost?
Da, chiar azi a apărut în „Libertatea“, un articol cu mine în India. Nu ştiu cum au găsit pozele.
Deocamdată v-aţi remarcat doar prin tabloide.
Da, ce să spun, deocamdată. Am doar o lună de zile.
Ce ţară vi s-a părut cea mai interesantă?
Un vis de-al meu a fost India, am fost marcată de cultura lor, e ţara contrastelor. Chiar am fost la o nuntă indiană, ca în filme a fost. Mergeam pe străzi, am auzit muzică într-o casă, am intrat şi m-au invitat la nuntă. Am dansat şi am stat acolo, la nuntă. A fost frumos.
Europa nu v-a plăcut să o vizitaţi?
Da, Europa, da. Am mai fost în Thailanda, Siria, Mexic.
Numai ţări exotice.
Da, îmi place soarele. Fiind de la munte, iubesc soarele.
Doar nu v-a atras numai soarele în ţările astea.
Ei, nu, dar le combin, normal. Vizita, cultura, divertismentul, asta îmbină o vacanţă.
Aţi menţionat printre pasiuni şi cititul.
Mai citesc, dar acum, în ultima perioadă, chiar am fost aglomerată. Dar citesc, îmi plac tot felul de cărţi, în general poliţiste. Citesc Agatha Christie, Edgar Wallace, mai citesc.
Aţi mai scris acolo, pe Facebook, că vă place Octavian Paler. Ce carte aţi citit de Octavian Paler?
De obicei îmi plac citatele lui, chestii din astea, statusuri. Le citesc pe Facebook.
Şi dacă vă plac citatele, n-aţi fost curioasă să citiţi şi o carte scrisă de el?
Nu, citesc comentariile pe care le face...
Le-a făcut, că a murit, nu mai trăieşte.
Da, pe care le-a făcut, normal.
Deci nu l-aţi citit pe Paler...
Am mai citit, dar acum trebuie să mă duc la comisie, că deja e târziu. M-am luat cu vorba, că sunt şi cam vorbăreaţă.
SĂRMANĂ ŢARA NOASTRĂ
În ultima lună, Vasilica Miron a apărut de câteva ori în tabloide şi la ştiri. Ni se prezintă imaginea unei femei fatale, o prezenţă agreabilă de care s-a amorezat tot Parlamentul. Nimic, însă, despre capacitatea ei de a-şi exercita mandatul. Într-un mini-reportaj de la ştirile Kanal D, Vasilica şi o reporteriţă se plimbă pe holurile Parlamentului ca două adolescente prin mall, chicotind şi oferindu-şi sfaturi despre întreţinerea tenului şi bărbaţi.
7.115 voturi a adunat Vasilica Miron în Colegiul nr. 1 din Suceava, intrând în Parlament la redistribuire.
Pasiunile Vasilicăi: Leonard Cohen şi Steaua
Muzica preferată: Jon Bon Jovi, Leonard Cohen, Kylie Minogue;
Filmele favorite: Pe aripile vântului, Naşul, Love Story
Emisiuni TV preferate: Dan Diaconescu Direct, Adevăratele Ştiri - OTV, Să trăim bine - OTV;
Echipa îndrăgită: Steaua