Pomii-si scuturau povara,
Locuia o cuconita
Blonda si frumoasa -Clara!
Avea trup de crin si gura
Rosie ca o muscata,
Sanii, doua crizanteme
Si era si maritata.
Sotul ei, Avram Barbulea,
Voiajor prin toata tara ,
Pleca luni de dimineata
Si venea sambata seara.
Astfel ca, in alte zile,
Clara dulce , dragastoasa,
Marti si joi, sa se distreze,
Ma primea pe mine-n casa.
Ii citeam poeme, versuri,
Ma-mbatam de glasul ei,
Ne spuneam povesti, si-n urma
Petreceam, ca de-obicei.
Casa-n care dragei mele
Ii fusese scris sa sada,
Avea doua-apartamente
Cu balcoanele spre strada.
Jos, in gang, urcai o scara,
Care-asa, din construire,
Nu avea alta intrare,
Nu avea alta iesire.
Iar alaturi, statea Sprinta
Cu barbatul sau, Haim Malne,
Care-avea tot astfel casa
Si tot astfel de balcoane.
Nimeni, nimeni, numai scara
Luminata de un bec,
Ma stia cand vin la Clara,
Mai ales, stia cand plec.
Vremea-si impletea cununa
Si destinul priveghea,
Sa gustam din fericirea
Dragostei, si eu si ea.
Da-ntr-o noapte violenta,
Cand cu draga ma distram,
Se-auzira pasi pe scara
Si ea-mi spune: - Vine-Avram!
Ma imbrac in fuga, fulger,
Vinovat ca un borfas
Si deschid in graba usa
Si-mi dau drumu-n balconas.
Doamne, Tu, care scapat-ai
De la jertfa pe Isac,
Fa si-acuma o minune
Si ma-nvata ce sa fac?
Si precaut, fara voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Si-ntr-o clipa sunt alaturi,
In balconul celalalt.
Situatia e grava,
Simt in creier un ciclon,
Ce ma fac daca vecinul
Ma gaseste in balcon?!
Sa sar jos, cu neputinta!
Trotuarul e departe,
Simt in cerebel o lupta
Si pe viata, si pe moarte!
Si de-odata se deschide
Usa-ntr-un moment fatal,
Si-n chenarul ei apare
Sotul Clarei, personal!
Eu inghet si gura-mi muta
Nici o soapta nu indruga!
Si ridic in semn de spaima
Bratele, in semn de ruga...
Pe cand el, vazandu-mi halul,
Ca sa-mi crute umilinta,
A dedus fara-ndoiala
Ca am fost surprins la Sprinta.
Si intelegand din semne
Ca-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mana sa sar iarasi
In balconu-n care-am fost!
A deschis cu grija usa ,
Nici un zvon sa n-o alarme
Si, cu patos i-a spus Clarei,
Care se facea ca doarme:
- Nu ti-am spus eu, Clara draga,
Cum ca Sprinta-i o stricata?
Uite de-unde are blana,
Skong, cu care-i imbracata!
Vino-ncoa, poete draga
Si iti jur pe Dumnezeu,
Ca n-o sa ne stie nimeni,
Nici sotia, nici chiar eu!
M-a condus de mana vesel,
Iara eu priveam cuminte,
Trupul Clarei, strans in brate
Cu o ora inainte.
Si cand m-am vazut in strada,
M-am rugat, c-asa mi-e firea,
Sa traiasca inginerul
Care-a construit cladirea!
Fiindca ce faceam eu daca,
Ma pastea un ghinion,
Si aceasta casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!
Sa traiasca inginerul !
